Meditatia a v-a

Despre pedepsele care s-au dat pentru pacate:

A.  Ingerilor

Dupa cum corpurile se pot masura dupa umbra lor, tot asa si dupa pedeapsa data pentru pacat se poate masura rautatea lui pentru ca pedeapsa este ca o umbra a pacatului, incat dupa ea se poate  intelege cat de mic sau cat de mare este pacatul. Acum masoara cea dintai pedeapsa care s-a dat Luceafarului  cazut si tovarasilor lui, diavolilor. Cugeta cu atentie, ce stare aveau demonii inainte de pacatuire si ce stare dupa ce au pacatuit. Dumnezeu i-a creat in cer, ca pe parga dumnezeiestilor sale lucruri plin de intelepciune, inzestrat cu toate harurile firii nemateriale, pregatiti sa cunoasca dupa voie darurile suprafiresti ale harului dumnezeiesc, duhuri curate, imbogatite cu minte, desavarsite cu mare putere, stralucitori de nespusa frumusete, impodobiti cu toate virtutile si toate bunatatile, ca sa fie deapururi, fericiti, dupa cum spune Dumnezeu prin Iezechil, despre chipul Domnului Tirului- dupa talcuirea fericitului Augustin: ” Tu, pecetea semanarii si cununa frumusetii, te-ai nascut in desfatarea raiului lui Dum,nezeu, te-ai imbracat in toate pietrele scumpe…din ziua in care ai fost taiat, te-am pus peste muntele cel sfant al lui Dumnezeu. Fosta-i in mijlocul pietrelor cele de foc, fosta-i fara prihana in zilele tale, din ziua in care ai fost creat pana ce s-a incuibat in tine nelegiuirea” ( Iezec. 28,12-15 ).Dar cum au rasplatit facatorului lor, ingerii care primisera asa de mari binefaceri? O multime din ei nevoind sa se supuna lui Dumnezeu, au cazut, intrebuintand impotriva vointei dumnezeiesti libertatea si puterea de a_L sluji cu grija.Socoteste, dar, ce mare rau este abaterea de calea catre tinta cea inalta si pacatuirea fata de Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu nerabdand nerecunostinta si nesupunerea diavolilor, i-a aruncat pe toti in adanc: ” Pe ingerii ca nu si-au pazit vrednicia, ci si-a parasit locasurile lor, ii tine in legaturi vesnice, in intuneric, pentru judecata din ziua cea mare” (Iuda 1, 6 ). Aceasta pedeapsa, pe care ei si-au atras-o  asuparasi e de trei ori infricosata, caci: 1. - a urmat de indata pedeapsa; 2.- a fost generala; 3.- a fost deplina. A urmat de indata ce si-a pus in mintea lor un cuget semet, fara sa le dea vreme de pocainta si i-a lasat sa cada din cer in focul cel vesnic cu o mai mare repeziciune decat a fulgerului, dupa cum zice Domnului: “vazut-am pe satana, ca un fulger, din cer cazand” (Luca 10, 18 ) A fost generala, pentru ca n-a crutat pe niciunul din marea multime care erau. Dca ar fi pedepsit numai pe Lucifer, s-au numai a zecea parte di marea armata a duhurilor celor inalte, cum e obiceiul sa se faca cu ostasii razvratiti, fara indoiala ca pedeapsa celor putini ar fi fost o marturie a dreptatii, in deajuns ca sa vare spaime in toti oamenii care pacatuiesc impotriva lui Dumnezeu. Deci, socoteste, iubitule, ce fel de dreptate este razbunarea aceasta a lui Dumnezeu asupra tuturor ingerilor rai fara sa tina seama nici de vrednicie, nici de intelepciunea, nici de numarul lor mare, nci de bunurile si proslavirile ce i le-ar fi adus  daca i -ar fi slujit, nici de nemarginitele rauatati pe care ei aveau sa le pricinuiasca oamenilor ramanand lepadati! Pedeapsa a fost  deplina, pentru ca demonii si-au pierdut tooate darurile suprafiresti, pe care le aveau si puteau sa le primeasca si au cazut intr-o ticalosie nemarginita fara nadejde de a se mai izbavi vreodata , dintr-ansa.Socoteste, dar, de aici, cat de mult uraste Dumnezeu pacatul. Pentrru ca indata ce a vazut intinatate de necuratia pacatului pe cele mai alese din fapturile mainilor Sale, in loc sa le curateasca le-a aruncat pe toate in focul cel vesnic, fara nadejde de scapare. Cine poate sa nu se teama de acest nemitarnic judecator? Cine ar vrea  sa si-L aiba ca vrajmas? Cine ar avea indrazneala sa-L mai supere? Dupa cum si proorocul ieremia zice: “ Cine nu se va teme de tine, Imparate al neamurilor, pentru ca Tie Ti se cuvine cinstea ( Ierem. 10, 7 ). Pune acum fata-n-  fata pacatele tale cu pacatele aceolr diavoli nenorociti si uimeste-te cum se poarta Dumnezeu cu tine. Diavolii au pacatuit numai o singura data iar tu de atatea ori, ei au pacatuit numai cu gandul, iar tu ai pacatuit si cu gandul si cu lucrul si cu fapta!  Aceia pacatuind nu s-au supus la fapturi mai prejos decat ei, iar tu pacatuind te injosesti mai decat fiintele cele lipsite de judecata, aceia n-au primit vre-odata harul de a se ridica, pe cand tu, dupa, ce-ai primit acest har aici de multe ori l-ai intrebuintat rau; aceia n-au dispretuit preascumpul sange a lui Hristos, pentru ca nu s-a varsat pentru dansii, iar tu l-ai calcat in picoare de atea ori. Si cu toatre acestea, lor nu li s-a dat nici o clipa de ragaz ca sa se pocaiasca iar tie ti s-a dat atatia si atatia ani. Ba insusi Stapanul, care pentru ei a fost neinduplecat, pentru tine, nu numai ca a murit, ci este cel dintai care te cheama la pocainta sa-ti doreasca iertarea pacatelor. El este primul care-ti cere pacea, strigandu-ti cu sfantul autor al Apocalipsei sa-ti deschizi usa inimii ca sa-ti intre inlauntrul si sa te imbogateasca cu harurile Sale, si sa te faca fiu si mostenitor al Imparatiei Lui.  “Iata stau la usa si bat, daca cineva va auzi glasul meu si va deschide usa, voi intra la el si voi pranzi cu dansul si el cu Mine ( Apoc. 3, 20 )O nespusa bunatate a lui Dumnezeu! Si tu, frate, ai atata indrazneala ca sa te retragi inapoi si sa intorci armele impotriva unui tata aasa de iubitor? A unui asa de mare binefacator? Si a unui prieten asa de bun! O neam nerecunoscator al neamurilor,  curateste-te, deci, de mii de ori , iubitule, de pacate, fagaduieste sa le ispasesti in tot chipul. Marturiseste ca nu esti vrednic sa-ti ridici ochii la cer  ca vamesul si sa intalnesti fata tatalui ceresc. Cutremura-te nu numai de faptuirea ci si de numele pacatului, ba chiar si de simplu gand la pacat sa  zici si tu ca Iov: “frica m-a intampinat si cutremurul si oasele mele, tare le-a clatinat” ( Iov 4,14) pentru ca si singurul gandul la pacat este urat lui Dumnezeu, precum scrie scriitorul proverbelor: “ uraciunea este inaitea Domnului gandul nedrept” ( Prov. 15, 27 ). Roaga fierbinte pe Stapanul care s-a aratat fata de tine ca Dumnezeul milelor si nu Dumnezeu al razbunarii sa-ti dea putere sa raspunzi la chemarea Sa cu faptele unei adevarate pocainte si sa-ti intareasca in inima neschimbata fagaduinta facuta, ca sa nu-l mai manii cu nici un pacat, zicand cu David :” Intareste , Dumnezeule, ceea ce s-a hotarat de noi” (Ps. 67, 28 )

Meditatia VI

A.  Despre numarul pacatelor omului

Ia aminte la moartea si la infricosatul numar al pacatelor tale din care partea cea mai mica este cea de care iti amintesti, iar partea cea mai mare a celor uitate, pentru ca dupa spusa psalmistului “Pacatele cine le va pricepe” (Ps. 18,13). De aceea pentra ca sa-ti amintesti cateva din ele,- si inca nu destul de limpede adu-ti aminte de toate locurile pe unde ti-ai petrecut viata, de toate mijloacele de care te-ai folosit, de toate cinstirile de care te-ai bucurat, de toate varstele si de toti anii pe care i-ai trait si de toti oamenii cu care ai avut vre-o legatura si atunci vei vedea cat de mare este lantul pacatelor tale. Pentru ca sfarsitul unui pacat a fost inceputul altuia, asa fel ca nici o parte din viata ta nu a ramas nemurdarita de pacate. Toate simturile ti le-ai facut porti, prin care moartea intra in fiecare ceas in sufletul tau. Toate puterile launtrice ale sufletului le-ai intrebuintat ca niste unelte ale tutror pacatelor pe care le puteai face in starea in care te aflai. Intreaga voie care ti s-a dat sa ravnesti cu ea spre Dumnezeu, tu ai intrebuintat-o, vai! dorind si imbratisand toate lucrurile netrebnice si fara rost intorcandu-ti fata de la Dumnezeu.

De aceea frate , trebuie sa marturisesti inaintea lui Dumnezeu sufletul tau ca trupul lui Iov, tot plin de bube, tot putred, ca un butoi urat, plin de viermi. Fiindca un pacat chiar daca poate fi iertat, cand stapaneste pe om il face vrednic de moarte, tu te-ai facut de atatea ori vrednic de moarte pentru pacatele care te-au stapanit si daca un singur pacat de moarte este vrednic de iad, tu, frate, de cate ori oare ai fost vrednic sa te fi afundat in iad din pricina pacatelor de moarte? Cu toate acestea nu poti tagadui ca indurarea pe care ti-a aratat-o Dumnezeu  a fost mare si inca prea mare.

Cere de la Dumnezeu o iertare pe masura covarsitoarelor tale pacate pe care le-ai facut, fagaduind de acum sa il iubesti cu atat mai multa caldura, cu cat mai cu semetie l-ai intristat, si ai incredere ca El , ca un multmilostiv te va ajuta si te va intari cu Harul Sau, ca sa nu mai cazi iarasi in pacatele savarsite:

Doamne si Stapanul vietii mele, sa nu ma parasesti in sfatul lor si sa nu ma lasi sa cad intre ei” (Sirah 23, 1).

B. Despre greutatea lor

Socoteste apoi greutatea pacatelor.  Pentru ca orice pacat pe care tu socotesti ca se poate ierta este cel mai rau si cea mai mare nenorocire din lume, iar fiecare pacat de moarte, care este un rau fata de Dumnezeu, intrece nespus toate relele fata de fapturi. Vinovatia prin care se indatoreaza omul printr-un singur pacat de moarte este asa de multa si asa de mare incat facerile de bine ale Sfintilor, toate sfintenia ingerilor, tot ajutorul Maicii Domnului, inmultite de o mie de ori nu pot sa o plateasca si nici nu se poate cumpani cu ceva greutatea unui pacat de moarte in cantarul dreptatii dumnezeiesti decat numai Crucea si Sangele Mantuitorului. De aceea pacatul este culmea tuturor rautatilor, este singurul si adevaratul rau.Astfel daca ar fi cu putinta sa punem alaturi toate pedepsele iadului cu un pacat de moarte, ar fi mai putin nenorocit cel care ar fi pedepsit cu acelea, decat cel care savarseste pacatul de moarte, precum graieste Duhul Sfant: ” mai de folos este iadul decat pacatul de moarte.” Asa de mare este greutatea unei nelegiuri inaintea lui Dumnezeu! Cine indrazneste sa faca o astfel de nelegiuire, fara indoiala ca are inima impietrita, este o fiinta cu totul farade minte. Deci ce altceva se cuvine frate, sa faci, decat sa plangi toata viata ta cu lacrimi amare, pentru o astfel de cutezanta si impietrire, pe care ai aratat-o fata de Dumnezeu, pacatuind.

Ce altceva se cade sa faci, decat sa-ti doresti o suferinta mai grea decat toate pedepsele, pentru ca sa rasplatesti cinstea si nemarginata maretie a lui Dumnezeu, pe care asa de tare L-ai dispretuit?

Cere deci de la Domnul, din toata inima, sa-ti daruiasca aceasta suferinta, pentru ca tu, dupa insusi cuvantul Sau, nu poti sa te pocaiesti cum se cuvine, fara ajutorul Harului dumnezeiesc, de care te-ai aratat asa nevrednic. Roaga cu caldura pe Domnul sa se indure de tine si precum de atatea ori S-a aratat indurator, in acelasi chip si acum sa-si arate bunatatea si atotputernicia ca sa ti le ierte pe toate cu mare mila Sa si sa nu-ti mai aminteasca de ele.   

Deprinderi Duhovnicesti

Meditatia VII 

 Despre raul  pe care-l cuprinde pacatul

Ia aminte la raul pe care il cuprinde in sine pacatul. Dupa cum unul este binele suprem, Dumnezeu, pe care trebuie sa Il iubim mai mult ca pe orice si apoi trebuie sa iubim si celelate bunuri, tot asa unul este raul cel mare, pacatul, pe care trebuie sa il uram cel mai mult, si din pricina lui sa uram si toate celelalte rele. Si fiindca nu este cu putinta sa fie o deosebire mai mare decat cea dintre Dumnezeu si pacat, este si vadit ca si raul de felul acesta impotriva binelui suprem este cel mai rau. Deci daca Dumnezeu este o  nemarginita mare a desavarsirii, pacatul este un rau nespus mai mare decat toate relele. Si daca Dumnezeu este fiinta fata de care toate fapturile sunt un nimic; neindoios ca pacatul este o uraciune, fata de care toate celelalte rele nici nu se pot numi astfel. Prin urmare pacatul este cea mai mare uraciune potrivnica maretiei si bunatatii
Sale. Prin urmare savarsind pacatul, ai nascut o uraciune nespus de hada, care se impotriveste cu totul binelui care se afla in Dumnezeu, o uraciune, care este cel mai mare  vrajmas al insusirilor
Sale dumnezeiesti.Multumeste indurarii lui Dumnezeu, care-ti da mana de ajutor ca sa te elibereze de aceasta uraciune si imbracamintea cea hada a pacatului cu care esti imbracat. Daca este trebuincioasa si propia-ti voie ca sa te unesti cu indurarea lui Dumnezeu, ca astfel, prin amundoua sa ti se stearga pacatele, apoi puneti vointa ca sa nimecesti toate relele savarsite,, rugand pe Dumnezeu ca sa te intareasca prin harul Sau, ca si tu insuti sa te poti impotrivi pacatului, precum si pacatul se impotriveste lui Dumnezeu; ca sa zdrobesti pacatul precum si el te-a zdrobit pe tine, rasplatindu-I pentru raul ce ti-a pricinuit.

Despre raul pe care-l pricinuieste in viata aceasta 

Ia aminte la raul pe care il pricinuiestepacatul in aceasta viata.  Pacatul: 

v     strica deprinderile virtutilor numite firesti si teologice, adica ale credintei celei vii, ale nestramutatei nadejdi si ale dragostei de Dumnezeu si lasa in suflet o ramasita de credinta moarta, de nadejde moarta si de dragoste moarta 

v     lipseste sufletul de harul cel indreptator, de cel lucrator, de cel al infierii si de ce al rabdarii, pe scurt de toate nemarginitele daruri ale harului, din care si numai unul singur este mai de pret decat toata lumea, pentru ca harul este cel mai mare dar pe care-L poate da Dumnezeu in aceasta viata 

v     goleste sufletul de toate partile faptelor bune, pe care le facu-se mai inainte potrivit cu dragostea si infierea primita de la Dumnezeu. Il lipseste prin urmare, de dreptul pe care il are de a ajunge mostenitor vietii vesnice.  

Dupa ce pacatul a lipsit nenorocitul de bunurile suprafiresti, il lipseste si de bunurile firii, pentru ca-i rapeste ascutimea mintii, lumina si judecata bunei cugetari, gingasia si simtirea inimii, pacea gandurilor si a cunostintei si curatenia tuturor puterilor; il umple de intuneric si de greseli, umple vointa de invartosare si spaima fata de bine, umple dragostea de pofte neinfranate si rele inclinari,  trupul de necuratii, simturile de neoranduiala si, pe scurt, umple sufletul, care era templu al  lui Dumnezeu si-l face pestera dracilor, vizuina a balaurilor . 

Deci, si tu frate, hotarasta-te ca de acum sa-ti folosesti cum se cuvine trupul care te-a inselat sa cazi in pacat , fiindca raul pe care ti l-a pricinuit tie si lui Dumnezeu nu are leac decat numai  lacrimile fierbinti, cere de la Dumnezeu doua izoare de lacrimi pentru ochi, si duh de adevarata pocainta in inima, ca sa poti plange cu ele marile pagube ce ti le-a pricinuit pacatul.

 C. Despre raul pe care-l pricinuieste in viata viitoare 

Ia aminte la raul pe care ti-l va pricinui pacatul viitor, care este munca cea vesnica si cerceteaza, iubitule, cu grija si cu luare aminte ce chin de neindurat este sa ajungi cu sufletul si cu trupul intr-un foc atat de rau, care sa topeasca nu numai muntii, dealurile si celelalte stihii: pamantul, apa si aerul ci si insasi stihia focului care ne slujeste pe noi, care pentru acela are sa ajunga ca o materie si hrana dupa cum se intelege din cele spuse de Ap. Petru: “Si stihiile aprinzandu-se se vor strica” (II Petru 3, 10 ). Si daca tu nu suferi pentru o clipa ca se apropie de tine focul acesta, care fata de cel al iadului este ca o inchipuire zugravita a unui foc, cum vei putea sa arzi in vecii vecilor intr-un asa foc? Cerceteaza, deasemenea cu luare aminte ce inseamna a fi cu totul lipsit de Dumnezeu, care cu dumnezeiestile
Sale desavarsiri se ingrijeste sa faci fericit un suflet, pe vecie, in ceruri; si dimpotriva, ce insemneaza sa afli in Dumnezeu numai razbunare, ca sa pedepseasca sufletul care s-a indepartat de Dansul.    Cum de nu te inspaimanti cu totul cand indraznesti sa pacatuiesti, fie chiar si o singura data? Ah, frate, nu  tii seama ca judecata cea dreapta a lui Dumnezeu, si pedeapsa  cea vesnica au suferit-o atatia pentru un singur pacat? Daca savarsirea numai o singura data a fost de-ajuns ca sa aprinda un foc vesnic pentru acei nenorociti, cum vei indrazni sa mai adaugi alte lemne, cu noile tale greseli, in acel foc, in acea vapaie pe care ai aprins-o pana acum?  Hotarasta-te, deci sa te impotrivesti cu multa barbatie oricarui fel de ispita si tulburare, care-ti vine de la diavolul si hotarasta-te sa jertfesti de va fi nevoie, nu una, ci mii de vieti, ca sa fii biruit de pacat. Marturiseste ca nu esti vrednic sa ridici ochii spre cerul pe care l-ai dispretuit cu pacatele. Minuneaza-te de lipsa de frica de Dumnezeu in care ti-ai petrecut viata ca si cum pentru tine nu ar fi existat pedeapsa. Cere iertare de la Dumnezeu, pe care asa de des L-ai suparat. Roaga-L intru nemarginita Sa mila, sa te intareasca cu harul Sau, asa fel incat mai degraba sa iti versi tot sangele decat sa te intorci si sa-L mai amaresti, cum L-ai omorat pana acum cu pacatele.